PROGRAMUL NAȚIONAL “ȘCOALA ALTFEL” – Asociația Culturală Sub Stejar concepe și coordonează alături de artiști invitați din diverse paliere culturale, ateliere de creație, variate, pline de imaginație pentru elevii din Maramureș și organizează activități în scop educativ în funcție de vârsta participanților – Cinema Ambulant, Spectacole de teatru invitate, etc. Pe parcursul celor 3 ani de activitate Asociația a colaborat cu diferite instituții de învățământ printre care amintim de Liceul Tehnologic Grigore Moisil, Târgu Lăpuș, Liceul Petru Rareș, Târgu Lăpuș, Școala Generală Cupșeni. Printre atelierele susținute se numără Ateliere de artă plastică, de improvizație literară, DE TEATRU (actorie sau arta animației pentru elevi din ciclul primar, construcție marionete și machete scenografice).