
Centrul de creație pentru copii și adolescenți START a fost înființat de Asociația Culturală Sub Stejar în anul 2021 în orașul Târgu Lăpuș, Maramureș, România. Atelierul de teatru este coordonat de Silvia Roman, dar pe parcursul întâlnirilor copii au avut ocazia să întâlnească și să afle secretele meseriei de la scenografi, designeri vestimentari, compozitori, actori, artiști păpușari, acrobați și coregrafi. Este un atelier de dezvoltare personală prin teatru unde copiii sunt încurajați să se exprime cât mai liber și mai creativ. Spectacolele de teatru produse în cadrul centrului au fost interpretate de copii și jucate în fața unui public numeros. Centrul a fost găzduit de către Casa de Cultură a orașului Târgu Lăpuș, de un spațiu de joacă privat din oraș, iar în prezent atelierele se desfășoară la sediul Asociației Culturale Sub Stejar din Târgu Lăpuș. Până în prezent peste 100 de copii cu vârste între 4 și 16 ani au participat la atelierul de teatru coordonat de Silvia Roman.